0 2 minute 2 ani

Scriam, recent, că la Reşiţa s-a desfăşurat un turneu de selecţie pentru constituirea formaţiilor U13 la nivel judeţean, Caraş-Severinul şi Timişul formând o echipă comună, cu care s-au prezentat la faza interjudeţeană a acestei categorii de vârstă, care a avut loc la sfârşitul lunii mai, pe Stadionul Unirea din comuna Giroc.

Din judeţul nostru au fost selecţionaţi doi fotbalişti, atacantul Casian Corduneanu, de la CSŞ Caransebeş, antrenor Rivelino Sbenghea, şi portarul Rafael Orăscu, de la CSM Reşiţa.

În cele două meciuri disputate la Giroc, selecţionata AJF Timiş/AJF Caraş-Severin s-a impus cu scorul de 4-0 în faţa celor de la AJF Alba/AJF Hunedoara, două goluri fiind înscrise de Casian Corduneanu, şi a trecut cu 2-1 de selecţionata AJF Gorj/AJF Mehedinţi.

După acest turneu, Casian Corduneanu a fost selecţionat, alături de Rafael Orăscu, să facă parte din lotul de 20 de fotbalişti care vor participa la faza finală pe regiuni, care va avea loc la Govora, în perioada 7-9 iunie, acolo unde se va decide şi Lotul naţional U13 al României.

Sorin ROGOZ