0 3 minute 8 luni

Astăzi, într-un cadru dinamic, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraș-Severin a avut loc Competiția de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza județeană, la care au participat patru echipaje de la Detaşamentele de Pompieri Reșița și Caransebeș, precum și Secțiile de Pompieri Oravița și Moldova Nouă.
Evenimentul a fost onorat de prezența Adinei Radici, subprefect al județului. În plus, competiția a fost deschisă publicului, iar printre spectatorii entuziaști s-au numărat și mulți copii, care au urmărit cu fascinație și admirație eforturile și abilitățile echipelor participante, am fost informaţi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” Caraş-Severin.
Competiția a fost o adevărată provocare pentru cele patru echipaje, iar în urma evaluărilor, clasamentul este următorul:
Proba de descarcerare: Locul I – Detașamentul de Pompieri Caransebeș; Locul II – Detașamentul de Pompieri Reșița; Locul III – Secția de Pompieri Oravița; Locul IV – Secția de Pompieri Moldova Nouă;
Proba de prim-ajutor calificat: Locul I – Detașamentul de Pompieri Caransebeș; Locul II – Detașamentul de Pompieri Reșița; Locul III – Secția de Pompieri Moldova Nouă; Locul IV – Secția de Pompieri Oravița.
Cel mai bun comandant de echipaj – plt. adj. Sergiu Davidescu, Detașamentul de Pompieri Caransebeș.
Cea mai bună echipă de servanţi – Detașamentul de Pompieri Reșița.
Cea mai bună echipă de paramedici – Detașamentul de Pompieri Caransebeș.
Echipa câștigătoare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, va reprezenta ISU „SEMENIC” la Competiția de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza zonală, care va avea loc în municipiul Caransebeș, în perioada 27-29 mai a.c.
Bogdan NAUM