0 2 minute 2 luni

La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii militari cărăşeni au desfășurat 43 de misiuni pe teritoriul județului Caraș-Severin.
Astfel, sâmbătă, 6 iulie, la ora 17.12, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară, în satul Poiana Mărului, comuna Zăvoi. În urma incendiului, izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric, autovehiculul a ars în întregime. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ne-au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”.
„De asemenea, pompierii cărășeni au acționat pentru stingerea a trei incendii manifestate la arderi necontrolate, unul la vegetație uscată și două la deșeuri menajere, în urma cărora au fost afectate 2 ha de teren. Având în vedere că în perioadele caniculare crește riscul de incendiu din cauza uscăciunii și a temperaturilor ridicate, facem apel la cetățeni să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt și să nu arunce la întâmplare resturile de chibrituri și țigări aprinse”, se mai arată în comunicatul ISU „Semenic”.
Geanina LUCA