0 6 minute 2 luni

Bogdan-Andrei Mihele, un pasionat de istoria Căilor ferate româneşti, a vizitat recent Remiza Caransebeș pentru a vedea istorica Locomotivă cu Abur Seria 150.1121, dar și alte exponate de profil. Sub titlul „Redescoperirea vechiului Patrimoniu Feroviar al României”, el a notat:  „În incinta Depoului Caransebeș se află expusă Locomotiva cu Abur 150.1121, fabricată în anul 1943 în Germania, primind numărul de fabricație 28112.

Aceasta a fost adusă în România în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, aflându-se pe prima linie a frontului.

Ulterior aceasta a rămas României.

Pe teritoriul țării a fost folosită în exploatare, iar mai apoi, până în anul 1994, a fost folosită ca și locomotivă de manevră în Depoul Petroșani”.

Despre acest subiect, am mai scris în ziarul nostru, în urmă cu şapte ani. Sub titlul „O bucăţică din Trenul Regal rămâne la Caransebeş”, spuneam atunci că, în şedinţa de mijlocul lunii martie 2015,  consilierii locali caransebeşeni au luat în discuţie şi au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind asocierea Primăriei Caransebeş cu Compania Naţională Căile Ferate „CFR” SA – Regionala Timişoara. Parteneriatul avea ca scop realizarea unui complex expoziţional în care vor fi două locomotive construite în prima jumătate a secolului trecut şi un vagon de epocă ce făcea parte din Trenul Regal „Ferdinand”, care în prezent este inclus în Patrimoniul naţional, acesta urmând să fie preluat de la un depou din zona Petroşani. În trecut, vagonul, care acum se află într-o stare avansată de degradare, a fost atașat Trenului Regal al României şi a fost construit de Societatea italiană „Ernesto Breda Costruzioni Meccaniche” la începutul anilor 1900, fiind folosit pe post de vagon-ajutor. În anul 1966 a fost restaurat la Uzinele „Grivița Roșie” din București. Una dintre locomotive era cea care se află în conservare în Depoul Caransebeş, ea fiind deja restaurată şi pregătită pentru a fi amplasată în acest pavilion expoziţional.

În baza acestei asocieri, Primăria Caransebeş trebuia să amenajeze edilitar şi peisagistic terenul pe care îl punea la dispoziţie Compania Naţională Căile Ferate „CFR” SA, situat pe Calea Timişoarei, între gară şi Calea Vârşeţului, la intersecţia cu drumul care duce spre Reşiţa.

Locomotiva cu abur în cauză este una cu ecartament normal, are seria 150.1121 şi este clasată ca „Tezaur” în Patrimoniul Cultural Naţional. Ea a fost construită în anul 1943, la Uzinele Henschel & Sohn din Kassel, Germania, primind numărul de fabricație 28112 (după unele surse în anul 1944, la Uzinele cehoslovace Skoda-Plzen) şi a fost destinată Armatelor germane din Al Doilea Război Mondial, care luptau pe Frontul de Est. Tot referitor la surse, unele arată că ea a ajuns până la Cotul Donului, cele documentate de noi spunând că, atunci când Frontul de la Iaşi a fost rupt, nemţii s-au retras în degringoladă, astfel că ea fost considerată captură de război de către ruşi, care au încercat să o ducă în Uniunea Sovietică. Ecartamentul căilor ferate ruseşti fiind însă diferit de cel european, 23 de locomotive au fost întoarse de la graniţă şi au ajuns la Iaşi, unde au fost supuse unor reparaţii la Uzina „Nicolina”, în anii 1956-1957. În perioada comunistă, locomotiva a funcţionat la Depoul din Petroşani, unde a parcurs peste 600.000 de km, fiind scoasă din uz câţiva ani mai târziu.

De atunci, ea a stat sub cerul liber în Remiza Subcetate, fără nicio întrebuinţare, iar în 2012 a fost transportată la Jimbolia, unde ar fi trebuit să fie întreţinută şi protejată, urmând să ajungă un exponat într-un muzeu de profil. Apoi, a fost garată pe o linie moartă lângă gara din Jimbolia şi abandonată, ajungând astfel într-o stare avansată de degradare, pentru ca în 2013 să fie adusă de administraţia locală de la acea vreme în municipiu.

Bogdan-Andrei Mihele a venit în municipiu ca să vadă pe viu exponatele garate în Staţia CFR Caransebeş însă, ne-a spus el, se pare că proiectul complexului s-a împotmolit atunci când a venit vorba de cine şi cum va administra terenul pe care urmau să fie amplasate locomotiva şi vagonul. Aşa că a făcut câteva fotografii, în aşteptarea punerii în aplicare a Hotărârii de Consiliu local din 2015…

Adrian CRÂNGANU

Foto: Bogdan-Andrei MIHELE