0 8 minute 8 luni

Nicolae Ciurică a împlinit 91 de ani în 3 februarie, stă la Teregova și este ultimul supravieţuitor din Caraș-Severin al luptei anticomuniste. În data de 30 mai 2016, în semn de înaltă apreciere a înaltei ținute morale, pentru demnitatea cu care au militat pentru democrație, plătind cu propria lor libertate pentru curajul de a se fi împotrivit regimului totalitar communist, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul de decorare cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler a unor foști deținuți politic, printre care s-a numărat şi Nicolae Ciurică.

Nicolae Ciurică a luptat patru ani, în perioada 1950-1954, a scăpat din opt încercuiri, s-au tras asupra lui șase gloanțe, însă toate au trecut prin sacul cu merinde, iar unul a perforat Noul Testament, pe care îl avea în raniţă şi pe care îl păstrează cu sfinţenie şi în ziua de astăzi, fiindcă i-a salvat viaţa. Pentru toate acestea, a stat zece ani în închisoare.

S-a născut la Titerleşti, un sat de lângă Baia de Aramă, Mehedinţi, și a intrat în lupta anticomunistă în 1948, tatăl său fiind omul de legătură al Colonelului Ion Uţă, cel care avea să moară în luptă pe Valea Almăjului, în 8 februarie 1949. În acelaşi an, tatăl său a fost descoperit, arestat şi condamnat la un an de închisoare, iar el a devenit om de legătură. În 1950, a fost trimis cu o scrisoare la un alt om de legătură, din Sacu, dar a fost prins de Securitate, reușind totuși să scape sărind din tren. Atunci s-a adăpostit la grupul de partizani şi a rămas acolo.

În noiembrie 1950, la Domaşnea, Nicolae Ciurică scăpa dintr-o încercuire formată de trei cordoane de securişti, iar un an mai târziu dintr-o alta, la un canton din pădurile Semenicului. Atunci l-au nimerit gloanţele în sacul cu merinde şi în Noul Testament.

„Eu nu l-am văzut pe Dumnezeu, dar i-am simţit puterea, şi nu o dată. În 1952, era în luna august, am scăpat ca prin urechile acului de o încercuire în care un camarad a fost prins, iar pe unul l-au rănit la cap şi a murit pe drum până la Caransebeş. Eu trebuia să merg în locul lui. Dar Dumnezeu m-a scăpat”. Nicolae Ciurică a mai povestit că Securitatea l-a făcut să vorbească pe cel pe care îl prinsese, iar acesta le-a spus că, la începutul lui septembrie, Nicolae Ciurică urma să se întâlnească cu tatăl său într-o pădure. „În noaptea aceea, am ajuns la punctul de întâlnire, am înaintat un pic în pădure, exact între cele trei posturi cu câte cinci soldaţi, de existenţa cărora nu ştiam. Când am fost observaţi, s-a deschis focul asupra noastră. Cel mai apropiat militar, care, dacă ar fi tras, m-ar fi omorât cu siguranţă, avea să scrie în raport că i s-a blocat pistolul-mitralieră după primul cartuş… Cine i-a blocat arma, dacă nu puterea lui Dumnezeu? Pe urmă am luat-o la vale trăgând, dar m-am prins între două crengi şi am rămas înţepenit acolo. Am văzut, peste cap, soldatul cu pistolul pregătit, la doi metri de mine, nu ştiu cum m-am zbătut, dar m-am eliberat şi am început să trag, luând-o la fugă. Când am ajuns pe un câmp de ferigi, am văzut că îmi lipsea o opincă…”.

În același an, 1952, mama sa a murit, torturată de comuniști.

În data de 22 aprilie 1954, Nicolae Ciurică, împreună cu un camarad, a fost prins la Cornereva, în casa unui om de încredere, fiind trădați de un cunoscut. Nicolae Ciurică a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat zece, la Gherla, Aiud, Jilava, Mina de Plumb şi Baia Mare.

„La Jilava eram vreo 120 de oameni închişi în subsol. Ne culcam seara unul lângă altul, pe jos, pe ciment, şi, dacă cumva unul se întorcea peste noapte, trebuia să ne întoarcem toţi, atât de înghesuiţi eram, ca sardelele. Într-un colţ era ciubărul cu apă şi tineta… După o vreme, ne-au mai dat câte o rogojină să dormim pe ea, dar nu la toţi. Pe urmă ne-au dat nişte paturi militare, dar fără saltele, numai barele de fier, pe care să dormim. Doar înainte de eliberare cu puţin timp ne-au dat paturi normale, dar n-aveai voie să stai pe ele decât de la stingere până la deşteptare. În rest, ne plimbam ca oile căpiate”.

Nicolae Ciurică a stat în celulă cu generalul de aviaţie Anton Marin, condamnat la 25 de ani de închisoare, ca şi criminal de război, pentru că a luptat în Rusia şi şi-a apărat patria. „Erau oameni deosebiţi, ofiţeri, preoţi, avocaţi, profesori… Dacă voiai, învăţai în închisoare orice limbă vorbită pe pământ”.

În 1964, Gheorghe Gheorghiu-Dej a semnat Decretul de eliberare a tuturor deţinuţilor politici. Atunci când a fost pus în libertate, a aflat că era „distrofic”. „Adică aveam 39 de kilograme, la un metru optzeci…”.

După eliberare, s-a stabilit la Teregova, unde a avut un atelier de tăbăcărie.

În timp ce stăteam de vorbă, Nicolae Ciurică şi-a amintit cu bucurie de un lucru pe care a ţinut să ni-l arate. Era vorba despre o mică bijuterie din os, probabil din os de cal, o aşchie găsită pe fundul unei gamele, care-i înfăţişează profilul. A fost sculptată  în 1958, la Gherla, de un coleg de celulă, inginer de profesie, cu ajutorul unei sârme. La un moment-dat a considerat-o pierdută, dar după câteva zeci de ani, cineva, spărgând fundaţia unei case vechi, a găsit-o.

Nicolae Ciurică are două Steaguri ale Casei Regale. „Pe timpul cât umblam prin pădure, aveam la pălărie tricolorul şi un ban de 100 de lei, cu chipul Regelui Mihai”. De fapt, într-una dintre camere, aranjate frumos, are două tablouri ale Regelui. A aşternut în faţa lor un steag şi ne-a provocat să fotografiem totul, dacă nu ne e frică. Nu ne-a fost…

Adrian CRÂNGANU