0 2 minute 1 an

Tânăra autoare de romane SF Lavinia Călina, născută la Caransebeş, dar care, de câţiva ani, a ales să locuiască în Anglia, va participa în perioada 22-26 noiembrie la tradiţionalul Târg de carte Gaudeamus, găzduit de Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, prilej cu care îşi va lansa cel mai nou roman, respectiv volumul trei al seriei Angáraka, intitulat „Careul Negru”.

„Cartea, care apare la Editura UP din Bucureşti, sper eu că are să fie pe placul cititorilor, știu că așteaptă de ceva vreme continuarea. Mi-a luat destul de mult să o scriu, ea având 14 capitole, iar fiecare dintre ele are un alt narator”, ne-a spus Lavinia Călina.

De asemenea, tot atunci, cei de la Editura UP vor lansa noua ediție a romanului Zona Zero al aceleiaşi autoare, un post-apocalypse cu zombi, carte apărută inițial în 2015, dar care din 2018 nu a mai fost disponibilă pe piață.

Autoarea este cunoscută pentru alte două scrieri ale sale, „Ultimul Avanpost“ şi „Neamul Corbilor“.

Bianca METEŞ