0 8 minute 1 an

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Cercul de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai” sprijinit de Primăria municipiului Caransebeș, a organizat sâmbătă, 9 decembrie, în sala festivă a instituţiei caransebeşene de cultură, arhiplină la această manifestare, expoziția de sculptură în lemn intitulată „Scuturatul Pomilor din Rai”, aparținând artistului bănățean Bata Marianov.

La eveniment au participat senatorul Marcel Vela, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin, Alin Muntean, reprezentanţi ai unor primării de pe Valea Bistrei, în frunte cu edilul comunei Băuţar, Romeo Răduţă, consilieri judeţeni şi locali, oameni de cultură nu doar din Caransebeş, ci din întreg judeţul, reprezentanţi ai Episcopiei şi ai instituţiei-gazdă, cadre didactice, elevi, precum şi prieteni ai scriitorului şi sculptorului Bata Marianov.

Cu această ocazie și din ipostaza de scriitor, acesta şi-a lansat două dintre cele mai recente cărți – „Convalescența virilă”, apărută în 2021, cealaltă purtând titlul „Și câinii pleacă în exil”, apărută anul acesta.

După salutul de bun-venit adresat invitaţilor, Diana Ţîrdea, managerul muzeului, a făcut o scurtă prezentare a artistului. „Îl descoperim astăzi pe maestrul Bata Marianov, aflat la o vârstă venerabilă, încă într-o continuă frământare, dar care are totuși puterea de a lucra, de a crea și de a organiza expoziții. Titlul celei de azi, «Scuturatul Pomilor din Rai», are atât de multă însemnătate, încât ne poate face să ne gândim la origini, la Geneză, dacă vreți, la Creator, la Creație, la gânduri, la emoție și la sentimente. Maestrul are un atelier cum nici în filme, poate, nu vedem, acolo unde dânsul creează, face și desface, până în momentul în care este mulțumit de rezultat, iar acest rezultat îl vom vedea, cu siguranță, în sala alăturată. Astăzi, însă, îl vom descoperi și în ipostaza de scriitor, prin intermediul a două volume apărute recent” a spus Diana Tîrdea.

A urmat, apoi, proiecția filmului documentar „Bata Marianov: Scuturatul Pomilor din Rai”, scenariul și regia fiind semnate de Ioan Cărmăzan, cel care a dialogat în acest scurt-metraj cu artistul.

După acest moment, doi elevi ai Cercului de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai” au citit poezii şi au transmis mesajele unor oameni de cultură care nu au putut participa la manifestare, adresate artistului octogenar care s-a aflat în centrul acestui eveniment.

Prezentarea celor două cărţi a fost făcută de dr. Ovidiu Laurențiu Roșu, şeful Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, care a precizat că, încercând să găsească câteva valențe în opera lui Bata Marianov, a ajuns la concluzia că acesta scrie ca și cum ar sculpta, nefăcând nicio diferență între aceste două lucruri. „Dacă implicațiile în scrisul lui Bata Marianov sunt rotunde, el își prezintă viața în fața noastră, și ceea ce face este o frescă. Nu sculptează, ci realizează o frescă a unei societăți, iar societatea asta este împărțită în două: înainte și după. Am citit ambele cărți, nu sunt absolvent de litere, dar mi-au făcut o reală plăcere. Dacă ar fi să fac o ierarhizare din punctul meu de vedere, volumul «Și câinii pleacă în exil» l-am citit cu mai multă plăcere decât pe celălalt. Cartea cealaltă este pentru analizat, pentru a o citi cu hârtia și creionul alături, pentru «rumegat», ca să zic așa, pentru a putea s-o ingurgitezi, și nu oricum, nu foarte ușor”, a mai spus Ovidiu Laurențiu Roșu.

Senatorul Marcel Vela, vechi și bun prieten al artistului, a dorit să ia cuvântul fiindcă, pentru el, evenimentul a fost și important, și sensibil, considerând aceasta și ca pe o datorie, mulțumindu-i în același timp scriitorului şi sculptorului pentru tot ceea ce a făcut pentru municipiul Caransebeș. „Bata Marianov este mai mult decât un scriitor, mai mult decât un sculptor. Bata Marianov este un analist, un filosof și un fin observator al vremurilor pe care le trăiește. În același timp, el este un spirit liber și de nestăpânit și de nestăvilit, așa cum la un moment dat am aflat, dintr-o discuție purtată cu domnia-sa, cu Pavel Șușară și cu ceilalți colegi sculptori, ce evoluție fulminantă a avut, ca om, ca artist, ca sculptor care a încercat să facă o lume mai frumoasă și să-și lase amprenta asupra timpului. Când era student, pentru firea lui nestăvilită a fost pedepsit și a lucrat împreună cu câțiva colegi în Valea Jiului, la o mină. A ajuns în Germania, însă nu s-a adaptat acolo, datorită firii lui de sârb hotărât, de bănățean autentic și de român liber. A avut un atelier și în Franța, s-a retras apoi la Gărâna, unde, împreună cu Fundația ARCA, a făcut Parcul Internațional de Sculptură din această localitate. Așa l-am cunoscut eu acum 23 de ani. Pentru că el a vrut ca în țara lui, aici, în Banat, să sculpteze nu doar lemnul, ci să sculpteze timpul… Mai mulți prieteni și colegi din municipiu l-am convins să se mute în Caransebeș, unde și-a făcut un mic univers, lucru pentru care trebuie să-i mulțumim, având în vedere că, astfel, Caransebeșul a devenit un loc în care artiștii pot să se manifeste, să-și găsească o casă, un loc în care să creeze… Așadar, Bata Marianov este un om special”, a adăugat Marcel Vela.

Despre artist și opera sa au mai vorbit Dana Bălănescu și Ioan Cojocariu, după care Bata Marianov a ținut un scurt discurs și a dat autografe celor care au dorit să-i cumpere cărțile.

Toți cei prezenți la manifestare s-au mutat apoi în sala alăturată, unde a avut loc vernisajul expoziției de sculptură „Scuturatul Pomilor din Rai”.

Manifestarea s-a încheiat pe ritmuri de jazz, alături de muzicianul Liviu Butoi, care a susținut un microrecital la clarinet și saxofon.

Sonia BERGER

Foto: Cosmin VLAD, Mihai OANCEA