0 2 minute 12 luni

În şedinţa extraordinară din data de 13 aprilie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre referitor la participarea municipiului Caransebeş la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, finanţat prin Fondul pentru Mediu, cu un număr maxim de 100 de astfel de vehicule, rezultând un buget total de 300.000 de lei.

Scopul acestui program este eliminarea din trafic a autoturismelor cu o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, cu grad ridicat de poluare, şi stimularea înnoirii parcului auto de pe raza municipiului.

Beneficiarii sunt proprietarii de autoturisme uzate, înmatriculate de cel puţin 5 ani în Caransebeş, sau moştenitorii ori succesorii acestora, persoane fizice sau juridice, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiu. Una dintre condiţii este ca aceştia să nu aibă restanţe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi local. De asemenea, ei trebuie să declare pe propria răspundere că, în următorii trei ani, nu vor achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 sau inferioară, în caz contrar fiind obligaţi să returneze municipiului suma de 3.000 de lei.

Cofinanţarea de la bugetul local este de 60.000 de lei, rezultând suma de 600 de lei pentru fiecare autovehicul. Restul până la 3.000 de lei, cât reprezintă stimulentul pentru casare, deci 2.400 de lei, sunt asiguraţi de Fondul pentru Mediu.

Cererile de finanţare şi documentaţia aferentă pot fi depuse la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Registratură, Arhivă, din cadrul Primăriei Caransebeş, începând din data de 21 aprilie.

Bianca METEŞ