0 2 minute 1 an

În această perioadă, poliţiştii cărășeni au acționat zilnic, pentru ca cetățenii să petreacă Paștele în siguranță. Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 14-17 aprilie, polițiștii au desfășurat 67 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 471 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 175.000 de lei, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Astfel, în data de 14 aprilie, la ora 11.20, polițiști de la Poliția municipiului Caransebeș au observat pe Str. Ardealului un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a virat dreapta pe o altă stradă. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, vehiculul fiind oprit regulamentar pe strada Pavel Chinezu. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 53 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, se mai arată în comunicatul IPJ. (G. Luca)