În organizarea Primăriei Caransebeş şi a Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, azi la prânz, în Piaţa Centrală Agroalimentară a municipiului a avut loc deschiderea tradiţionalului Festival „Toamna la Gugulani”, manifestare ajunsă la cea de a XI-a ediţie, prilej de mare sărbătoare şi fală în capitala Ţării Gugulanilor, odată cu recoltarea roadelor acestui anotimp.
Pe lângă producătorii din piaţă şi gugulanii care au dorit să fie prezenţi la acest moment festiv s-au numărat primarul Felix Borcean, viceprimarul Felician Pasere, consilieri locali, dar şi câţiva invitaţi oarecum neaşteptaţi – Andra Pleşa şi logodnicul ei, deputatul Ionuţ Stroe, precum şi deputatul liberal Dumitru Rujan.
„Anul trecut festivalul nu s-a putut organiza, chiar şi anul acesta am avut oarecari îndoieli, există destui care s-ar fi opus organizării lui, dar noi am considerat că, datorită incidenţei mici de cazuri COVID în Caransebeş, acest festival poate avea loc, iar faptul că dv. sunteţi prezenţi ne face să credem că am luat hotărârea corectă. Noi suntem fericiţi că suntem unii cu alţii aici, faptul că pe această scenă sunt personalităţi de care dv. cu siguranţă aţi auzit în diferite medii online, faptul acesta dovedeşte că în Caransebeş este o stare de normalitate, suntem prieteni unii cu alţii, dorim să ne înţelegem bine, în folosul dv. Alături de mine, de consilierii locali şi de dl viceprimar Felician Pasere, sunt caransebeşeni şi prieteni ai caransebeşenilor, dl deputat Dumitru Rujan, dl deputat Ionuţ Stroe, prieten al caransebeşenilor şi probabil viitor caransebeşean, un oltean, iar dv. aici sunteţi mulţi producători din acea zonă, este dra Andra Pleşa şi este şi dl Arin Ispas, preşedintele PNL Caransebeş. Astăzi însă este despre Toamna la Gugulani, este începutul toamnei, bilanţul producătorilor şi al firmelor care activează în Piaţa Gugulanilor, dar este şi ziua celei care a organizat tot ceea ce vedeţi aici, şi pentru toate meritele ei îi urez Luminiţei Verdeş «La mulţi ani!»”, a spus Felix Borcean, oferindu-i acesteia un buchet de flori.
În continuare, Luminiţa Verdeş, şef birou în cadrul Pieţei Gugulanilor, a premiat atât firmele care activează de peste 20 de ani aici, cât şi producătorii, care au fost îmbrăcaţi în costum popular specific zonei de unde provin.
Programul artistic a fost deschis de Dumitru Teleagă şi formaţia sa, după care pe scena amplasată în piaţă a urcat binecunoscuta interpretă Olguţa Berbec, care a susţinul un concert extraordinar. De asemenea, au mai evoluat tinerii de la Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, instructori Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz.
De menţionat că tot azi a fost dată în folosinţă o îndelung aşteptată investiţie realizată din fonduri proprii de conducerea pieţei, Hala de lactate.
În cele patru zile ale manifestării, agricultorii din Banat, Oltenia şi Ardeal sunt aşteptaţi să-şi prezinte gama de produse eco-bio specifice zonelor lor de provenienţă. Doritorii vor putea achiziţiona produse alimentare ecologice – dulciuri, siropuri şi gemuri bio, gogoşi şi clătite, brânzeturi şi alte produse lactate, băuturi răcoritoare şi alcoolice, precum şi preparate tradiţionale la grătar, iar de la tarabele micilor comercianţi produse de artizanat confecţionate manual, dar şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Mădălina DOMAN