Marţi, 14 septembrie, cu ocazia sărbătoririi Înălţării Sfintei Cruci, va avea loc cea de a XVI-a ediţie a Pelerinajului de pe Muntele Mic, la Crucea-monument ridicată în memoria ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial.
Conform programului manifestării, la ora 8.30 va avea loc întâmpinarea ierarhilor la troiţa de la intrarea în staţiune, după care, imediat, se va pleca în procesiune la Crucea-monument, unde, la ora 9.30, P.S. Lucian, episcopul Caransebeşului, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta liturghie arhierească.
La ora 12.30 va avea loc Slujba de pomenire a eroilor, manifestarea urmând să se încheie cu o depunere de coroane şi un ceremonial militar, informează Episcopia Caransebeşului. (Ş. Isac)