0 2 minute 3 ani

Recent, Răzvan-Eugen Oprea s-a prezentat la Primăria comunei Păltiniş, unde a predat câteva obiecte importante din punct de vedere arheologic. Este vorba despre şapte tutuli, obiecte care se ataşau pe harnaşamente sau pe scuturile oştenilor, şi trei brăţări, toate aparţinând Epocii Bronzului (cel mai probabil datând din jurul anului 1.600 î. Hr. – n.r.), descoperite, întâmplător, cu detectorul de metale, la Zăgujeni.

Reprezentanţii Primăriei Păltiniş au anunţat Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, care a ridicat respectivele obiecte, după care acestea au fost trimise Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, pentru a fi cercetate.

Pe lângă cele trei piese din Epoca Bronzului, Răzvan-Eugen Oprea a mai predat şi o monedă în valoare de 1 kreutzer, bătută în anul 1762.

După ce acesta se va întoarce în ţară, el fiind plecat în momentul de faţă peste hotare,  va merge împreună cu reprezentanţii instituţiilor abilitate pentru a cerceta locul unde a găsit respectivele piese. (Foto: Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş)

Mădălina DOMAN