Miercuri, 28 octombrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 23 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul dintr-o parcare de pe raza municipiului Reșița.
Din primele verificări efectuate, oamenii legii au stabilit că o persoană necunoscută ar fi pătruns în autoturism prin deschiderea portierei și ar fi plecat cu acesta în direcția cartierului Muncitoresc, autoturismul fiind ulterior depistat de polițiști pe raza municipiului Caransebeș, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și depistat un bărbat în vârstă de 23 de ani, bănuit de comiterea faptelor, autoturismul fiind recuperat și predat proprietarului.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicat. (Foto: IPJ Caraș-Severin)
Bianca METEȘ