Astăzi, în jurul orei 15, pe DN 6, la Km 440, în zona localităţii Vălișoara, a avut loc un nou accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în urma evenimentului rezultând un număr de şase victime, dintre care o persoană încarcerată, ne-a informat lt. Izabela Ciocoi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 34 de ani din județul Timiș conducea un autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, într-o curbă ușoară la dreapta, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Germania, care circula pe sensul opus, condus de o femeie de 36 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea a şase persoane, dintre care trei minori, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice, iar celălalt conducător auto nu a putut fi testat din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, se arată în comunicatul semnat de Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
La faţa locului au intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, precum şi elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeş.
Bogdan NAUM