Conform celor de la observatornews.ro, un incident deosebit de violent s-ar fi petrecut, în cursul zilei de luni, în apropierea unei unităţi de învăţământ din Oţelu Roşu.
Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii Poliţiei Oţelu Roşu au transmis următorul comunicat:
„Ieri (luni – n.r.), la ora 14.30, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au fost sesizați de către directorul unei unități de învățământ din oraș despre o altercație izbucnită între elevi. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că ieri, în jurul orei 14.00, după terminarea orelor de curs, între 4 tineri cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, elevi la două unități școlare din oraș, ar fi izbucnit un conflict spontan, unul dintre aceștia fiind agresat fizic, conflictul derulându-se pe stradă, în proximitatea unei unități școlare.
Toți cei implicați au fost invitați la sediul poliției, împreună cu reprezentanții legali, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea de măsuri legale”. (Foto: Opinia Timişoarei)
Bogdan NAUM