0 3 minute 2 ani

Odată cu încheierea interimatului la şefia Casei de Cultură „George Suru” a lui Adrian Danciu, cel care a condus instituţia începând cu data de 24 august 2022, marţi, 17 ianuarie, a avut loc examenul pentru postul de director, acesta fiind ocupat de cunoscuta solistă de muzică populară Stana Stepanescu.

Ea şi-a susţinut proiectul de management şi proba de interviu în faţa unei comisii formate din reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi ai Primăriei municipiului Caransebeş. Conform metodologiei de organizare a examenului, ea va ocupa oficial noua funcţie cel mai probabil începând cu data de 1 februarie.

Stana Stepanescu s-a născut în 3 aprilie 1991, în localitatea Rusca-Teregova, dovedind încă de mică talent și dragoste de cântec. Fiind elevă la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș, a participat la toate concursurile școlare. La vârsta de 13 ani a luat parte, în județul Harghita, la Festivalul Internațional „Pe Plaiurile Varvigiului”, unde a obținut Marele Premiu. Solistul Ștefan Isac i-a prevăzut un viitor mare în ale cântecului bănățean, afirmând că va deveni cea mai mare cântăreață a Banatului. În urma concursului din mai 2016, la care s-au prezentat 75 de concurenți, s-a stabilit componenţa noului Ansamblu de cântece și dansuri „Doina Banatului” din Caransebeș, Stana Stepanescu devenind solistă a acestuia. Și-a continuat studiile, absolvind Pedagogia la Facultatea de Muzică din Timișoara.

În iulie 2019 s-a căsătorit cu Boji Ciobotin, un mare acordeonist din municipiul de pe Bega, cu care are o fetiţă. De-a lungul carierei, a obţinut numeroase premii și trofee la mai multe festivaluri naționale din țară, ea concertând, totodată, în numeroase rânduri la manifestările culturale organizate la Caransebeş. (Foto: Doru BĂLĂŞOIU)

Sonia BERGER