Sezonul de schi continuă pe Muntele Mic, însă, din păcate, se menține și rata de accidente. Zăpada își schimbă consistența de la o oră la alta, astfel că schiorii cu mai puțină experiență sau cei mai puțin atenți ajung uneori în situaţii critice, urmate de accidente, ne-a spus caransebeşeanul Cornel Galescu, şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin.
Aşa s-a întâmplat şi în acest weekend, când Formația Salvamont de pe Muntele Mic a fost apelată prin Serviciul de urgențe 112, într-unul dintre cazuri fiind necesară chiar prezența elicopterului SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeş. Alte victime au fost predate Serviciului Ambulanță.
Aparatul de zbor îşi demonstrează din nou eficienţa, după ce în luna ianuarie echipajul care îl deserveşte a salvat, tot pe Muntele Mic, viaţa unui bărbat în vârstă de 37 de ani care suferise policontuzii în zona toracică și a membrelor, fiind necesară transportarea de urgență a acestuia la o unitate spitalicească.
„Schiul de primăvară presupune o atenție sporită, deoarece zăpada se moaie mai repede către prânz şi redevine tare, înghețată, când se retrage soarele. Şi, chiar dacă este sfârșit de sezon, echipamentul trebuie întreținut în continuare. Se recomandă ascuțirea canturilor schiurilor pentru a face față condițiilor de pârtie înghețată. Pentru prevenirea arsurilor de piele, Salvamontul recomandă folosirea cremelor cu factor de protecție ridicat”, a mai spus Cornel Galescu.
Bogdan NAUM