Viața spirituală a comunității parohiale din Teregova s-a desfășurat, în perioada Crăciunului, sub semnul valorilor fundamentale ale credinței și identității românești. Manifestările dedicate Praznicului Nașterii Domnului au debutat prin implicarea tinerei generații în activitatea liturgică și administrativă a bisericii noastre. În perioada premergătoare marii sărbători, membrii Grupului Catehetic „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Parohia Teregova au contribuit, atât la curățenia generală, cât și la împodobirea bradului. Astfel, sub îndrumarea preoților slujitori Simion Bica și Ioan Smultea, tinerii au transformat pregătirea lăcașului de cult într-un exercițiu de comuniune. Unul dintre tinerii voluntari sublinia importanța acestor momente: „Pentru noi, împodobirea bisericii nu este doar o sarcină, ci un mod de a ne pregăti propriile suflete. Lucrând împreună, simțim că aparținem unei familii mai mari”. (Fabian Marocico, elev, 17 ani).
Dimensiunea social-filantropică a fost marcată în seara zilei de 23 decembrie, când parteneriatul dintre parohie și Asociația „Cuib de Vise” din Caransebeș a facilitat oferirea de daruri pentru 20 de copii din comunitate. În semn de recunoștință pentru gestul de binefacere, elevii din clasele V-VIII de la Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie”, îndrumați de prof. dr. Gabriela Violeta Bica, au susținut un program artistic intitulat „Dar din suflet pentru suflet”.
În ajunul sărbătorii Crăciunului, ca în fiecare an, vatra satului a devenit spațiul de reînnoire a tradițiilor seculare. Obiceiul colindatului a fost deschis de grupurile copiilor, fiind urmate de cetele de colindători ale ortodocșilor și neoprotestanților baptiști. O prezență remarcabilă a fost Corul „Învierea”, care, în numele Bisericii din Teregova, a reunit numeroși credincioși dornici să vestească Nașterea Domnului. După onorarea instituțiilor locale – Primăria și Școala –, grupul s-a divizat, conform tradiției locale, în două cete: „Călugăra” și „Stoichești”. Aceste echipe, formate din 20-30 de persoane, au parcurs întreaga localitate, asigurându-se că mesajul evanghelic ajunge în fiecare casă deschisă pentru a le primi. Tradiția împărțirii în grupurile „Călugăra” și „Stoichești” nu este doar o chestiune de organizare geografică, ci una de mândrie locală. Unul dintre veteranii colindători a punctat semnificația acestui demers: „Colindăm așa cum am învățat de la bătrânii noștri. Când trecem prin sat, simțim că legăm pământul cu cerul și prezentul cu trecutul. Nu lăsăm nici o casă fără vestea cea bună”. (Ilie Pîrvulescu, antreprenor, Teregova, 41 de ani). De asemenea, în acest timp al anului, Teregova redevine pentru mulți fii ai satului un mediu al regăsirii spirituale și al bucuriei împărtășite.
„Colinda alături de corul bisericii din satul meu natal a fost o întoarcere la copilărie și la rădăcinile sufletului meu. Fiecare colind a purtat dor, credință și amintiri dragi, iar glasurile unite au adus lumină și pace în inimile tuturor. În acele momente, am simțit că satul, biserica și oamenii lui sunt o parte vie din mine, iar bucuria Nașterii Domnului ne-a legat pe toți într-o emoție greu de pus în cuvinte”. (Mariana Țvein Popa, profesor, Timișoara, 41 de ani).
„Participarea mea, pentru prima dată, la colindatul alături de corul bisericii a reprezentat o experiență deosebită. Emoția începutului s-a transformat rapid într-o bucurie sinceră, iar prin colindele interpretate am reușit să transmitem spiritul sărbătorilor și un mesaj de pace și lumină comunității”. (Ana Berzescu , elevă, Caransebeș, 15 ani).
„Crăciunul pentru mine este mirosul de portocale, mirosul de brad și colinda de la biserica din satul natal, Teregova. În fiecare an colindătorii îmi transmit energie bună și bucurie. Așa că anul acesta am fost și eu colindător alături de prieteni, copii și bătrâni. Am fost așa bucuroasă să pot transmite tradiția mai departe! Am dat și am primit bucurie și fericire, cu promisiunea ca la anul să fim mai mulți tineri care continuă tradiția în Teregova!”. (Alina Zambo Micluți, inginer, Timișoara, 35 de ani).
În zilele de Praznic, atmosfera liturgică din biserica parohială a fost îmbogățită de intervențiile cultural-religioase ale elevilor din clasele a V-a și a VI-a. Prin intermediul scenetelor „În seara de Ajun” și „Pruncul Iisus și Sfânta familie”, aceștia au evocat atât evenimentul istoric al Nașterii din Betleem, cât și importanța familiei creștine, ca nucleu al trăirii duhovnicești în contemporaneitate.
Continuitatea obiceiurilor a fost reconfirmată și prin umblatul „Copiilor cu Steaua”. Această prezență vie a tradiției pe ulițele Teregovei a trezit emoții profunde în rândul comunității, fiind văzută ca un simbol al identității locale: „Colindele din Banatul de Munte nu sunt doar amintiri; ele trăiesc și astăzi. Sunt o tradiție de sute de ani, dusă mai departe, din generație în generație, prin glasurile copiilor”. (Ilie Vlaicu, director general la SC Aquatim SA Timișoara). De altfel, tinerii, purtând vestimentația specifică și coifurile decorate cu tricolorul, simbol al rezistenței istorice a românilor din această zonă, au întregit tabloul sărbătorii pe parcursul celor trei zile de sărbătoare.
Evenimentele de anul acesta au împletit frumos, în parohia Teregova, credința creștină și tradițiile populare. Perpetuarea datinilor, participarea activă a enoriașilor la viața bisericii și receptarea îndrumărilor duhovnicești reprezintă pilonii care susțin spiritualitatea comunității teregovene, oferind fiecărui credincios prilejul de a regăsi bucuria autentică și reperele morale necesare înnoirii sufletești. Tocmai de aceea, fiecare dintre noi își va îndrepta pașii, la miezul nopții, la trecerea dintre ani, spre biserica din inima satului, pentru a sărbători momentul, alături de preoții slujitori: „Pentru a marca acest prag de timp, așteptăm să vină credincioșii într-un număr cât mai mare, ca trecerea în Noul An să ne afle în sfânta biserică, unde, împreună, să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate împlinirile pe care le-am trăit în parohia noastră. La mulți ani tuturor! Doamne ajută!”. (Pr. Simion Bica).
Gabriela Violeta BICA