Cu prilejul primei ediții a Festivalului-concurs județean de recitare „Grai șî suflet bănățan”, pentru copii și tineri, eveniment organizat de Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din Teregova, sâmbătă, 29 noiembrie, Muzeul local etno-istoric „Ad Pannonios” a devenit un adevărat centru de convergență culturală. Spațiul muzeal a oferit oaspeților sosiți cu acest prilej din diverse localități ale Banatului ocazia unei incursiuni captivante în istoria și etnografia zonei Teregovei, dar și retrăirea afectivă a universului propriei copilării și a timpului de demult.
Impactul emoțional al ansamblului expozițional a fost confirmat de impresiile vizitatorilor. Pentru Ștefania Bijan de la Rewilding România, muzeul este: „Un loc deosebit, aranjat astfel încât să trezească amintiri și să ne transpună în timpurile de demult”. Doamna profesoară Ana-Alina Cernescu, de la Școala Profesională Agricolă Cornereva, la rândul său a mărturisit: „Am avut deosebita plăcere să revăd la muzeul satului Teregova o mulțime de obiecte cu care am crescut în satul meu, Cornereva. Acest loc mi-a trezit amintiri deosebit de frumoase!”.
Între tinerii care au poposit câteva clipe în acest loc plin de istorie și spiritualitate a fost și Glafir Darian Voicu, elev al Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, câștigător al unui loc întâi la concursul organizat în Teregova. La plecare a consemnat un gând al său în cartea de onoare a muzeului, spunând despre acesta ca fiind „Un loc plin de istorie și tradiție, care m-a lăsat uimit.” Astfel, tinerii înscriși la festival și însoțitorii lor au avut ocazia unei experiențe culturale complexe, depășind simpla competiție, printr-o incursiune directă în etnografia zonei și prin retrăirea emoțională a universului rural de demult.
Muzeul s-a bucurat și de prezența unor personalități din mediul academic și didactic, precum profesorul universitar doctor Constantin Falcă, originar din Răcășdia, recunoscut pentru activitatea sa profesională, fiind coautor/autor al lucrării enciclopedice „Cărășeni de neuitat”, profesorii pensionari Tudor Deaconu, fost director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, și Nistor Iorga, fiu al satului.
Evenimentul a reafirmat rolul esențial al Muzeului local etno-istoric „Ad Pannonios” ca pol de conservare și promovare a identității culturale bănățene. Sperăm ca fiecare participant să fi plecat îmbogățit cu o amintire vie și cu o înțelegere mai profundă a zestrei culturale a multor generații din Banatului de Munte, pe care acest loc o conservă.
O contribuție importantă în asigurarea succesului „maratonului” vizitelor pe parcursul desfășurării festivalului l-au avut elevii Adrian Fetescu (clasa a XI-a) și David Tudor (clasa a VII-a). Aceștia s-au remarcat prin dedicarea și responsabilitatea de care au dat dovadă în îndeplinirea onorantului rol de ghizi ai muzeului. Experiența le-a oferit o perspectivă valoroasă, prin corelarea intereselor personale cu oportunitățile de formare profesională, așa cum reiese din declarațiile lor:
Adrian Fetescu: „Chiar dacă a fost o zi lungă și solicitantă, m-am simțit excelent în postura de ghid în muzeu. Deja mă gândesc să împletesc în viitor pasiunea mea pentru istorie cu pregătirea de specialitate pe care mi-o oferă Liceul Tehnologic «Sfântul Dimitrie», aceea de tehnician în turism”.
David Tudor: „Aici, în muzeu, m-am simțit deosebit atunci când am întâmpinat oaspeții și i-am condus prin sălile instituției. Acum, la încheierea programului, simt o liniște sufletească; într-un fel, am contribuit și eu la această frumoasă activitate care a avut loc, azi, la noi în sat”.
Gabriela Violeta BICA