În perioada 15-25 septembrie, la Situl Arheologic Tibiscum – Jupa s-a defășurat o nouă etapă a cercetărilor arheologice sistematice organizate de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Ferrara, Italia.
Campania din acest an a reunit o echipă de cercetare formată din dr. Adrian Ardeț, consilier științific, dr. Simona Regep, coordonator al cercetărilor, alături de dr. Lucia Carmen Ardeț și prof. dr. Livio Zerbini, membri ai colectivului de cercetare.
Cercetările desfășurate în incinta comandamentului castrului mic au adus la lumină noi mărturii ale trecutului: a fost identificat zidul de incintă, iar materialul arheologic descoperit este deosebit de valoros, cuprinzând monede, ceramică și fragmente de marmură provenite de la monumentele existente aici.
„Fiecare campanie arheologică desfășurată la Tibiscum înseamnă încă o filă recuperată din istoria acestui loc și încă un pas spre o mai bună cunoaștere, protejare și valorificare a patrimoniului pe care îl avem în grijă. Tibiscum continuă să vorbească despre trecut, iar datoria noastră este să cercetăm, să păstrăm și să transmitem mai departe această moștenire.
Cercetările și activitățile de valorificare a patrimoniului sunt desfășurate cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin. Mulțumim întregii echipe de cercetare și partenerilor noștri pentru profesionalism, implicare și pentru continuitatea acordată cercetării arheologice de la Tibiscum”, ne-a spus Diana Țîrdea, managerul instituției caransebeșene de cultură. (Foto: Muzeul Caransebeș)
Mădălina DOMAN