0 1 minut 1 an

Duminică, 20 noiembrie, la Verona, în Italia, a avut loc o întrecere sportivă internațională deosebită – Maratonul Hoka. La această cursă au participat şi sportivele legitimate la Clubul Politehnica Timişoara, printre acestea numărându-se şi Yasmina Claudia Tămășilă, originară din comuna Băuţar. Yasmina a alergat în proba de 10 km şosea, reușind sa ocupe locul I, cu timpul de 36,05 min., ceea ce constituie un record personal.

Tânăra sportivă s-a născut la Băuţar, a învăţat la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara şi urmează cursurile Universităţii Politehnice din oraşul de pe Bega. (S. Rogoz)