0 2 minute 7 luni

În cursul zilei de ieri, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au depistat în oraş un bărbat de 28 de ani, din județul Mehedinți, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Bărbatul era căutat de autoritățile din Spania, fiind condamnat pentru trafic de droguri la pedeapsa de 3 ani închisoare. Bărbatul a fost preluat de polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus reţinerea acestuia. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând a fi prezentat judecătorului de la Curtea de Apel Timișoara, în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, până la finalizarea procedurilor de extrădare către autoritățile spaniole, ne-a iformat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În acelaşi comunicat se mai arată că polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au depistat pe raza orașului un bărbat de 32 de ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Germania. Bărbatul era urmărit pentru infracțiuni contra persoanei, fiind căutat de autoritățile judiciare din Germania, pentru cercetări. Bărbatul a fost prezentat procurorului pentru dispunerea măsurii reținerii și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, până la dispunerea de măsuri în vederea extrădării către autoritățile din Germania. (G. Luca)