0 2 minute 9 luni

În cursul nopţii trecute, la ora 00.15, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au oprit pentru control, pe Strada Ardealului, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiu, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Conform aceluiaşi comunicat de presă, luni, 15 ianuarie, la ora 17.40, polițiști de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au oprit pentru control, pe Strada Libertății din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Păltiniș, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni referitoare la consumul de substanțe psihoactive. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru detecția prezenței substanțelor psihoactive în organism, rezultatul analizelor medico-legale constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
„Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile legii, în cazul unui accident rutier soldat cu deces, persoana vinovată care a condus fără a deține permis de conducere, ori sub influența alcoolului sau a altor substanțe nu poate fi condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendare”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin._
Mădălina DOMAN