0 2 minute 1 an

În cursul zilei de luni, 13 februarie, polițiști de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, din comuna Zăvoi, bănuit de sustragerea mai multor bunuri din locuințele a patru persoane din Zăvoi.

Cel în cauză este bănuit că în perioada decembrie 2022-februarie 2023 ar fi pătruns prin efracție în locuințele și casele aflate în construcție ale persoanelor vătămate, de unde ar fi sustras unelte electrice în valoare de aproximativ 10.000 de lei, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

„În urma documentării activității infracționale, polițiștii au recuperat peste 90% din prejudiciul cauzat.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, se mai arată în comunicvatul de presă al IPJ Caraş-Severin.

Față de bărbatul de 22 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, a fost dispusă măsura arestării preventive. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru o perioadă de 30 de zile.
Mădălina DOMAN