0 4 minute 2 ani

În organizarea Primăriei comunei Turnu Ruieni, la Zerveşti a avut loc astăzi Sărbătoarea Narciselor, o tradiţie care a fost întreruptă acum 11 ani, din motive financiare. Cei peste 2.000 de participanţi, veniţi din toate colţurile judeţului, au avut parte nu doar de vreme bună, ci şi de un spectacol de muzică populară susţinut de ansamblurile folclorice şi formaţiile de dansuri populare din zonă, precum şi de o serbare câmpenească pe cinste, cu mici şi bere, deci de o adevărată petrecere la iarbă verde. Numărul celor care au dorit să participe la eveniment a fost atât de mare încât, la un moment-dat, coada de maşini se întindea pe câţiva kilometri, de la ieşirea din Caransebeş, până la drumul care duce la câmpul cu flori.

Dimineaţă, membrii ansamblurilor folclorice au plecat pe jos din faţa Căminului Cultural de la Zerveşti, până în Poiana cu Narcise, unde manifestarea a fost deschisă de primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci, care le-a urat bun-venit participanţilor şi le-a vorbit despre tradiţia acestei sărbători, subliniind faptul că acum, odată reluată, aceasta va continua şi în anii viitori.

Printre invitaţi s-au numărat deputatul Dumitru Rujan, subprefectul Alin Muntean, precum şi primari ai unor comune din zonă.

Apoi, pe scena amplasată în Poiană au urcat mai mulţi artişti şi ansambluri folclorice, printre care „Gugulanul” din Borlova, coregraf Gică Cocie, „Piticii Armenişanei”, coregraf Mitru Dragomir, „Lugojana”, coregraf Puiu Munteanu, „Junii Gugulani” din Caransebeş, coregraf Adi Jurchescu, „Timişul” din Timişoara, coregraf Maria Dudău, „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş, coregrafi Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, „Cununa Timişului” din Ghiroda, judeţul Timiş, coregrafi Brânduşa şi Nicolae Stănescu, „Dunav” din Sviniţa, judeţul Mehedinţi, coregraf Toma Popovici, şi „Armenişana”, coregraf Mitru Dragomir.

Prezentarea spectacolului a fost făcută de Maria Hurduzeu, din Armeniş. Partenerii evenimentului au fost Casa de Cultură „George Suru”  din Caransebeş şi Asociaţia Cultural-Folclorică „Armenişana”.

Sărbătoarea Narciselor a fost ţinută pentru prima dată în Poiana de la Zerveşti în anul 1965. După Revoluţie, localnicii au renunţat la organizare, dar frumuseţea şi dorul petrecerilor de altădată i-au determinat să ceară reluarea distracţiilor, lucru care s-a şi întâmplat în anul 2000, dar manifestarea a fost din nou întreruptă în anul 2011. Poiana Narciselor de la Zerveşti, cunoscută în aproape toată ţara, este o rezervaţie naturală care se întinde pe circa 150 de hectare, unde narcisele de munte cresc spontan. Sărbătoarea reprezintă un prilej de bucurie şi sărbătoare pentru tot Banatul Montan, dar şi pentru turiştii din alte colţuri ale ţării, unii veniţi special pentru acest eveniment, de la sute de kilometri distanţ”.

Sonia BERGER