Începând cu data de 1 ianuarie, Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş este autorizat de către Direcția de Sănătate Publică Caraş-Severin pentru efectuarea cu maximum de eficienţă a tuturor examinărilor medicale clinice şi paraclinice prevăzute de lege în vederea eliberării Fişei medicale permis auto, categoria B, atât în cazul persoanelor care doresc să urmeze cursurile şcolii de şoferi, cât şi pentru persoanele cu permis auto expirat sau care trebuie reînnoit.
Se vor efectua toate examinările clinice necesare pe specialităţi medicale, conform prevederilor legislative în vigoare – Medicină internă, ORL, Oftalmologie, Ortopedie/Chirurgie, Neurologie, Psihiatrie. La finalul consultaţiilor, beneficiarul serviciilor medicale va primi avizul medical, încheiat de către directorul medical al unităţii, ne-a informat conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş.
Formularul cu evaluările medicale se găseşte în fiecare cabinet medical, pacienţii trebuind să se prezinte cu următoarele documente: buletin/carte de identitate; fişa de şcolarizare – în cazul în care aceasta există (pentru obţinerea permisului auto); adeverinţa de la medicul de familie, în care să se menţioneze dacă pacientul figurează cu boli cronice în evidenţa medicului de familie; scrisoare medicală de la medicul diabetolog, în care să fie stipulate diagnosticul, tratamentul şi recomandarea dacă solicitantul este apt pentru a conduce (în cazul bolnavilor de diabet tip I); ochelari de vedere (dacă e cazul).
Tariful pentru întocmirea fişei medicale este de 90 de lei, valabilitatea un an, iar aceasta va fi depusă în original la Poliţie, atât în vederea dobândirii, cât şi a reînnoirii carnetului de conducere. (Foto: IMPACT.ro)
Georgiana LUCA