Situl Arheologic „Tibiscum” Jupa, alături de alte 13 obiective culturale din Banat, va beneficia de un tur virtual 3D interactiv și va fi astfel promovat pe platforma www.muzeedelasat.ro, realizată în cadrul proiectului „Muzeul – de pe uliță pe ecran. Banat”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Pe pagina de socializare a Consiliului Județean Caraș-Severin se mai precizează că, în cazul obiectivului de la Jupa, aflat în administrarea Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, zilele trecute a fost realizată documentarea la fața locului prin tururi virtuale 3D, fotografii profesionale și materiale video.
Parte a seriei naționale „Muzee de la sat”, ediția dedicată Banatului adaugă 14 noi tururi virtuale la cele 105 deja existente, contribuind astfel la extinderea hărții digitale a patrimoniului rural românesc care devine astfel accesibil publicului larg în format 3D interactiv, integrat în Google Street View, Google Maps și Google Earth.
Situl Arheologic Jupa/„Frontierele Imperiului Roman-Dacia” (FRE-Dacia) face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, începând cu anul 2024.
Din județul Caraș-Severin, mai sunt incluse Colecția de Mineralogie Estetică a Fierului, Ocna de Fier, Muzeul Satului din Gherteniș, Muzeul de Etnografie „Dorin Ioan Ciocănel” Răcășdia, Muzeul „Almăjul, vatră strămoșească” Bozovici, Casa Memorială „Muzeu Novacovici” Gârbovăț, Muzeul Satului Eftimie Murgu din Eftimie Murgu și Casa Cehească Gârnic. (Foto: Consiliul Județean Caraș-Severin)
Bianca METEȘ