0 2 minute 9 luni

Joi, 25 ianuarie, a trecut la cele veşnice, după o lungă suferinţă, la vârsta de 87 de ani, un alt veteran al echipei de fotbal CFR Caransebeș, Petru Grigorescu – Paca, unul dintre cei mai valoroşi sportivi pe care i-a avut municipiul.
„Pentru Petru, fotbalul a fost o mare pasiune, el practicând sportul-rege după orele de serviciu, fiind angajat la Atelierul de Zonă din Complexul CFR Caransebeș. Petru s-a născut la Caransebeş, în 1937, şi toată viaţa a jucat la un singur club – CFR Caransebeş. A jucat în Campionatul regional şi în cel judeţean, pe postul de extremă dreapta, şi s-a retras din viaţa sportivă în anul 1964. Dintre veterani, am mai rămas doar Gheorghe Caraiman – Ceacea și eu, după ce am venit în 1960 de la Depoul CFR Oravița și i-am găsit la Caransebeş ca titulari”, ne-a spus, cu tristeţe în glas, fostul său coechipier, Dumitru Matei.
Petru Grigorescu a fost coleg cu alte nume mari ale fotbalului caransebeşean – Doru Ecob, Feri Boldiş, Doru Călina, Tică Udrea, Titus Stanimirescu, Dumitru Matei, Marin Crăciunoiu, Mircea Mateescu, Gheorghe Caraiman – Ceacea, Feri Covaci, Feri Seplaki, Gheorghe Giucoane, Vlad Gheorghe, Azzola sau Veloso Avramescu.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 27 ianuarie, la Cimitirul Sfântul Ioan Botezătorul.
În fotografie, de la stânga la dreapta, Gheorghe Caraiman – Ceacea, Petru Grigorescu – Paca, Doru Călina şi Mircea Mateescu.
Sorin ROGOZ
Foto: Doru CĂLINA