Sâmbătă, 24 octombrie, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la izbucnirea unui conflict între mai multe persoane, în comuna Obreja, în zona în care se desfășura evenimentul publicFestivalul Fermierilor.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, care au intervenit pentru aplanarea conflictului și pentru prevenirea escaladării stării conflictuale, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Din primele verificări efectuate, oamenii legii au stabilit că, în jurul orei 19:20, pe platoul denumit „Esplanadă”, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de băuturi alcoolice, între mai multe persoane participante la eveniment ar fi izbucnit un conflict verbal, care ulterior ar fi degenerat în acte de violență fizică. Persoanele implicate s-ar fi agresat reciproc, prin aplicarea de lovituri cu pumnii și cu obiecte contondente, conflictul extinzându-se și asupra altor persoane care au intervenit, în altercație fiind implicate persoane cu vârste cuprinse între 27 și 59 de ani. În urma incidentului, persoanele vătămate s-au prezentat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, fără a rămâne internate.
Polițiștii le-au adus la cunoștință persoanelor vătămate drepturile privind posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă niciuna dintre acestea nu a solicitat emiterea unui astfel de ordin, fiindu-le înmânate formularele necesare pentru adresarea unei cereri către instanță în vederea emiterii unui ordin de protecție.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și a dispunerii măsurilor legale care se impun, se mai precizează în comunicatul de presă al PĂPJ Caraș-Severin.
Bogdan NAUM
