De o bună perioadă de timp, se lucrează la unul dintre proiectele care vizează schimbarea în bine a imaginii zonei centrale a Caransebeșului. Este vorba de proiectul „Reinterpretare funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor – Biserica Medievală de sec. XIII-XIV” – Municipiul Caransebeș, finanțat prin POR 2014-2020, care presupune amenajarea peisagistică a ruinelor Bisericii medievale descoperite în anul 1988, când au fost demolate mai multe clădiri din centrul istoric și au fost făcute excavări pentru a fi construite fundațiile unor blocuri.
Până acum, în cadrul proiectului, asupra monumentului istoric s-a intervenit cu lucrări de construcții, respectiv săpături, turnarea betonului, tencuieli, umpluturi, compactări etc., cu realizarea canalizării pluviale, montarea pavajului din piatră cubică, a rigolelor, tabloului electric, elevatorului pentru persoanele cu dizabilități şi curățarea ruinelor.
De asemenea, va fi amenajat spațiul exterior şi vor exista panouri informative legate de istoricul acestor ruine. (M. Doman)