Echipa PNL Caraș-Severin, condusă de președintele Ion Marcel Vela, secretarul general Ovidiu Rădoi și deputatul Dumitru Rujan, a avut o întâlnire de lucru cu șefii de zonă de pe Valea Bistrei, la Oțelu Roșu.
Cei patru primari de pe Valea Bistrei, Romeo Răduţă de la Băuțar, Dorel Cîrdei de la Zăvoi, Petru Crâsnic de la Glimboca și Ionuț Pascotă de la Obreja, s-au organizat în vederea coordonării campaniei electorale în toate celelalte comune de pe Valea Bistrei.
„Președintele organizației PNL Oțelu Roșu, consilierul județean Ovidiu Bistrian – gazda întâlnirii, a precizat cu această ocazie dorința sa și a organizației pe care o conduce de a face o echipă care să înregistreze maximul de succes în alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an. PNL a fost și este un partid în slujba țării”, se mai arată pe pagina de socializare a PNL Caraş-Severin.
Mădălina DOMAN