0 2 minute 2 săptămâni

Primăria şi Consiliul Local Turnu Ruieni au organizat duminică, 12 mai, tradiţionala Sărbătoare a Narciselor de la Zervești, ajunsă la ediţia cu numărul 14.
La sărbătoarea câmpenească din Fâneaţa cu Narcise au evoluat artişti de renume, printre aceştia numărându-se Maria Hurduzeu, Anda Sabadoş şi Formaţia Exclusive Music, Petrică Miulescu Irimică, Alin Olan, Dani Olan şi formaţia, precum şi Ansamblurile de dansuri populare „Armenişana”, coregraf Mitru Dragomir, „Slătinioara”, coregraf Dorin Cucuruz, „Zestrea Gugulanilor”, coregraf Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, „Gugulanul”, din Borlova, coregraf Simion Dragalina, şi „Doina Bistrei”, coregraf Liliana Mateiţă.
Participanţii, veniţi în număr mare din toate colţurile judeţului, au avut parte de două reprize de ploaie, care nu a reuşit însă să-i descurajeze, ba, mai mult, după ce soarele a ieşit din nori, numărul acestora a crescut considerabil.
La plecare, participanţii au luat ca amintire câte un buchet mai mic sau mai mare de flori, aceste adevărate minuni albe ce se aştern, ca un covor delicat întins pe aproximativ 150 de hectare, la aproximativ un kilometru şi jumătate de locul petrecerii.
Bianca METEŞ

Lasă un răspuns