0 4 minute 2 săptămâni

Începând de astăzi, cetăţenii din municipiul Caransebeş, oraşele Oţelu Roşu, Băile Herculane şi comunele limitrofe nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze până la Reşiţa pentru preschimbarea permisului de conducere sau înmatricularea unui vehicul, deoarece Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin are un sediu secundar în municipiul Caransebeş, situat pe strada Nicolae Corneanu nr. 12, în curtea interioară a imobilului situat vizavi de Episcopie.
La inaugurare au participat prefectul judeţului, Ioan Dragomir, primarul municipiului, Felix Borcean, şi inspector principal Robert Ciucă, şeful Serviciului Permise de Conducere, Înmatricularea Vehiculelor şi Examinări din Reşiţa. Slujba de sfinţire a fost oficiată de preot militar Nicolae-Ion Petrişor.
Prefectul judeţului a ţinut să amintească faptul că acest sediu secundar de la Caransebeş a fost înfiinţat încă din anul 2019, însă, efectiv, el a funcţionat foarte puţin. „Iniţial, s-a primit aprobarea pentru ca sediul să funcţioneze în clădirea Poliţiei, însă, din păcate, acolo spaţiul este destul de restrâns chiar şi pentru personalul Poliţiei Naţionale. La începutul pandemiei de Covid-19, activitatea la Caransebeş a fost suspendată, am reluat-o în toamnă, însă spaţiul în care funcţionează acum arăta cu totul altfel, condiţiile erau necorespunzătoare, colega care a lucrat aici făcând eforturi deosebite pentru a-l menţine cât de cât. Apoi, prin bunăvoinţa domnului primar Felix Borcean, acest spaţiu ne-a fost pus la dispoziţie, a fost refăcut aproape de la roşu, a fost reparat acoperişul, iar acum se prezintă în condiţii bune. Totodată, vreau să-l felicit şi pe colegul meu Robert Ciucă, este mai proaspăt şef de serviciu, care, cu elan tineresc, s-a zbătut, a venit de foarte multe ori la Caransebeş, a urmărit îndeaproape lucrările, aşa cum le urmăreşte şi la Reşiţa, unde, probabil către toamnă, ne vom muta într-un sediu refăcut, aproape ca nou”, a spus Ioan Dragomir.
Deocamdată, în Sediul secundar de la Caransebeş va lucra în permanenţă o angajată, un alt angajat urmând să lucreze temporar, el făcând naveta de la Reşiţa, iar dacă activitatea se va intensifica, numărul de lucrători ar putea creşte.
Estimarea făcută de Prefectura Caraş-Severin în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor care vor beneficia de acest serviciu este de 70.000, dar, a mai spus Ioan Dragomir, pot veni la Caransebeş şi locuitori din colţurile mai îndepărtate ale judeţului, din localităţi din jurul Bozoviciului, sau, de ce nu, chiar din alte judeţe, dând exemplu municipiul Lugoj.
Activitățile desfășurate la sediul de lucru secundar sunt următoarele: preluarea și soluționarea cererilor de emitere a permiselor de conducere cu excepția preschimbării permiselor de conducere străine cu documente similare românești; preluarea și soluționarea cererilor pentru înmatricularea vehiculelor cu numere definitive; preluarea și soluționarea cererilor pentru înmatricularea vehiculelor cu numere provizorii; preluarea și soluționarea cererilor pentru radierea vehiculelor.
Programul de lucru cu publicul va fi de luni până joi, între orele 08:30 – 16:00, după cum urmează :
► 08.30 – 11.30 pentru înmatricularea vehiculelor şi radieri;
► 12.00 – 15.00 pentru preschimbarea permiselor;
► 15.00 – 16.00 pentru eliberarea documentelor.
Sonia BERGER

Lasă un răspuns