Începând de vineri, 25 februarie, Centrul de vaccinare din Caransebeș va funcționa într-un spațiu nou, amenajat în Piața Gugulanilor. Tot de vineri, Centrul de vaccinare care funcționa la Sala de sport a Școlii Generale Nr. 8 din cartierul Cazărmii a fost închis.
„Centrul de vaccinare se află în Sectorul Nr. 1 al Pieţei Gugulanilor, lângă Hala de lactate şi magazinul «Monalisa». Există şi plăcuţe de orientare, astfel încât cine doreşte să se vaccineze poate să ajungă uşor aici. Spaţiul este generos, este nou, e o investiţie a Pieţei Gugulanilor. Aici, la parter şi la etaj, trebuiau să fie spaţii comerciale, dar, datorită faptului că părinţii copiilor de la Şcoala Generală Nr. 8 şi conducerea Primăriei au dorit ca elevii să poată să-şi desfăşoare orele de sport în Sala «Valeria Borza», noi am considerat că e bine să-i sprijinim şi am amenajat acest spaţiu”, a spus Luminiţa Verdeş, şef birou în cadrul Pieţei Gugulanilor.
Medicul de gardă, dr. Radiţa Jivoinovici, ne-a informat că programul centrului este între orele 8 şi 20.
„Cetăţenii trebuie să ştie că avem vaccinuri asigurate pentru câteva zile, avem Pfizer, chiar şi Pfizer Junior pentru copii, şi mai avem şi Johnson. Din păcate, la centrul vechi, de la Şcoala Generală Nr. 8, nu au prea venit părinţi cu copii, dar noi sperăm că vor veni aici”, a mai spus dr. Radiţa Jivoinovici.
Mădălina DOMAN