0 2 minute 2 ani

Am scris, recent, despre gestul de solidaritate pe care l-au făcut cei de la firma de transport şi turism Nadina din Caransebeş, care a pus la dispoziţie două autobuze şi un microbuz pentru a duce ajutoare refugiaţilor din Vama Sighet şi un microbuz care, marţi, s-a deplasat până la Vama Siret.

Voluntarul caransebeşean Stelian Cornea, cel care a plecat spre Vama Siret, ne-a spus că, pe drum, a făcut o oprire la un hotel din Bucureşti, de unde a luat opt fotbalişti de la echipa secundă a clubului Şahtior Doneţk, care evoluează în Liga a II-a ucraineană şi care, aflaţi în cantonament în Turcia, au decis să se întoarcă acasă, pentru a lupta împotriva armatei lui Vladimir Putin.

În drumul spre vamă, cei opt tineri din Doneţk i-au spus caransebeşeanului că n-au stat o clipă pe gânduri când a venit vorba să-şi apere familiile şi ţara de invazia rusească.

Sorin ROGOZ