0 3 minute 10 luni

Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Caraș-Severin au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru siguranța publică în județ.

În cadrul celor 26 de acțiuni și controale, au fost legitimate peste 750 de persoane și verificate peste 360 de autovehicule. S-au aplicat 337 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 118.000 de lei, dintre care 84 pentru nerespectarea legislației privind ordinea publică, 230 pentru nerespectarea legislației rutiere, iar celelalte pentru încălcarea altor norme legale. 248 de persoane au fost testate cu dispozitivele alcooltest și 40 cu cele DrugTest.

Au fost reținute 23 de permise de conducere, dintre care 7 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe, alte 7 pentru depășirea limitelor de viteză și celalalte pentru alte abateri. Pentru neregulile constatate au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Astfel, sâmbătă, 8 iulie, la ora 18.20, polițiști de la Biroul Rutier Caransebeș au observat pe Calea Timișoarei din municipiu o motocicletă care se deplasa din direcția Centrul Civic către Jupa. Conducătorul motocicletei nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști şi și-a continuat deplasarea pe mai multe străzi din oraș, unde a abandonat motocicleta, moment în care a fost imobilizat de oamenii legii. Conducătorul motocicletei, un tânăr de 18 ani, din municipiu, nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul. Motocicleta, care nu figura înmatriculată în circulație și pentru care nu deținea documente de proveniență, a rămas în custodia poliției. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările și în acest caz.

De asemenea, în cursul acestei dimineţi, la ora 04.20, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au observat în trafic, pe Strada Țarinei, un autoturism care circula haotic. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, reuşind să-l oprească în scurt timp. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din Caransebeș, care emana halenă alcoolică. La testarea alcooltest s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice, dar a refuzat recoltarea. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Geanina LUCA