0 2 minute 1 an

După o mai lungă perioadă de  „linişte”, un nou accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă pe DN 6, între Teregova şi Armeniş, în evenimentul rutier fiind implicate două autovehicule, un TIR şi o maşină a poliţiei. Circulația e îngreunată în momentul de faţă, după ce, anterior, traficul a fost oprit pentru efectuarea măsurătorilor, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Conform informaţiilor primite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, în momentul impactului cu TIR-ul condus de un cetăţean bulgar, autospeciala de poliţie se afla în misiune, deplasându-se cu semnalele acustice şi luminoase pornite, spre un accident în care a fost implicat un biciclist. În urma accidentului, nu s-au înregistrat răniţi. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. (Foto: DRDP Timişoara)

Mădălina DOMAN