0 2 minute 3 ani

Senatorul cărăşean Marcel Vela a lansat, recent, un îndemn pe pagina sa de socializare, apel pe care îl redăm în cele ce urmează.

„Dragi prieteni,

Așa cum știți, acum se votează on-line DESTINAȚIA ANULUI la nivel național, din punct de vedere turistic.

Este foarte important ca Banatul Montan să fie pe primul loc, din următoarele motive:

Are cel mai mare potențial turistic diversificat din țară (parcuri naționale, Dunăre, lacuri de munte, trasee turistice spectaculoase, băi termale, zone ionizate unice în România, stațiuni dedicate sporturilor de iarnă, monumente ale naturii clasificate și recunoscute la nivel internațional).

«Locul 1» va fi un argument serios pentru investiții, proiecte și programe de finanțare în turismul din toate zonele județului nostru.

«Locul 1» va însemna o publicitate foarte mare, care va atrage cât mai mulți turiști români și străini pentru a vizita Caraș-Severinul, Elveția României!

Pentru fiecare dintre noi, acest VOT este o dovadă de patriotism local, prin care promovăm împreună aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

Vă rog să votați, apoi să vă invitați și prietenii să distribuie link-ul de mai jos, votând BANATUL MONTAN!”

https://www.destinatiaanului.ro/?utm_source=ActiveCampaign&utm_medium=email&utm_content=Vreți%20ca%20Delta%20Dunării%20să%20fie%20Destinația%20Anului%202021%3F&utm_campaign=Vreți%20ca%20Delta%20Dunării%20să%20fie%20Destinația%20Anului%202021%3F