0 8 minute 3 ani

ACS Progresul Ezeriş – CSM Reşiţa 2-3 (1-2, 2-2)

Miercuri, 25 august, în Turului III al fazei naţionale a Cupei României, sezonul 2021-2022, pe Stadionul Municipal din parcul caransebeşean Teiuş s-a disputat partida dintre Progresul Ezeriş şi CSM Reşiţa, echipe colege de serie în Liga a III-a, care va debuta sâmbătă.

Demult nu a mai fost atâta lume în tribunele arenei din Teiuş şi, chiar dacă la meci s-a intrat cu bilet, spectacolul de pe gazon a meritat fiecare ban pe care l-au scos spectatorii din buzunar.

Reşiţenii, consideraţi oaspeţi, au avut un demaraj mai bun, iar în minutul 5 şi-au trecut în cont prima ocazie, când, după un corner executat de pe partea stângă de Cristea, mingea a fost respinsă, însă a fost recuperată de Munteanu, care a driblat scurt, însă şutul său din apropierea porţii s-a oprit în blocajul făcut de gazde.

Scorul a fost deschis în minutul 8, în urma unui corner acordat de portarul Birăescu, care a respins în bară şutul lui Sima, lovitura de colţ a fost executată de Cristea, iar Rimovecz a reluat cu capul în plasă, din apropierea porţii.

După primirea golului, formaţia din Ezeriş a ieşit la joc şi a avut două ocazii, în minutele 12 şi 14, însă atât Marian Musteţa, cât şi Kawagoe au trimis puţin pe lângă poartă.

Băieţii antrenaţi de Constantin Arbănaş au egalat în minutul 32, după ce Rotariu, aflat pe partea stângă, a trimis în marginea careului advers până la Derbac, şutul excelent plasat al acestuia făcând inutilă intervenţia portarului Micu.

Două minute mai târziu, portarul Ezerişului, Birăescu, s-a evidenţiat la şutul puternic trimis din interiorul careului de Munteanu, respingând balonul în bara transversală.

Reşiţenii au intrat la pauză în avantaj, după ce în minutul 43 Munteanu a scăpat pe partea dreaptă şi, deşi talonat de Popescu, a reuşit să-l învingă pe goal-keeper-ul gazdelor cu un şut din interiorul careului.

Partea secundă a început pe aceleaşi coordonate pe care s-au disputat şi primele 45 de minute – cu reşiţenii având o posesie superioară şi plimbând mai bine mingea, în timp ce băieţii de la Progresul Ezeriş au fost la fel de arţăgoşi, în sensul bun, bătându-se pentru fiecare balon, din toate acestea rezultând un spectacol pe care cei din tribune l-au gustat din plin.

Egalarea a venit în minutul 49, când Dalea a executat o lovitură liberă de pe dreapta, de la 30 de metri, centrarea a fost respinsă de fundaşii reşiţeni până la Kawagoe, care a şutat puternic, pe jos, de la 14 metri, învingându-l pe Micu, mascat oarecum de propriii apărători.

Replica băieţilor lui Dan Alexa a venit în minutul 59, când Drăghiceanu a executat o lovitură de la 30 de metri, mingea ştergând transversala porţii apărate de Birăescu.

În minutul 67, CSM-ul putea să mai înscrie, după un atac prelungit, la care atacanţii reşiţeni s-au invitat parcă unul pe altul să şuteze, într-un final lovitura de cap a lui Munteanu, din 6 metri, fiind respinsă de apărarea Ezerişului.

În continuare, meciul a avut ritm şi ocazii de ambele părţi, însă, niciuna nefiind concretizată, s-a ajuns la prelungiri. Golul victoriei reşiţene a fost înscris în minutul 109, când Mediop a centrat de pe dreapta, pe jos, iar Cioinac a trimis, din 8 metri, în plasă.

„A fost un meci foarte greu, mai ales că adversarii au început cu prima echipă, n-au menajat jucători. Eu aş fi menajat, dar am avut mulţi accidentaţi. Din punct de vedere al jocului, eu zic că ne-am ridicat la nivelul CSM-ului, am, avut multă ambiţie, organizarea jocului a fost bună. Normal că ei au dominat în multe momente jocul, dar noi ne-am aşezat destul de bine în teren. Eu nu pot decât să-mi felicit jucătorii pentru ce au realizat, am avut cinci juniori în primul «unsprezece». A fost un meci viu disputat, plăcut pentru spectatori, cu ocazii de ambele părţi, am avut şi noi câteva ocazii în care puteam să marcăm, au mai avut şi ei, însă până la urmă echipa mai experimentată şi mai pregătită merge mai departe”, a spus antrenorul Progresului Ezeriş, Constantin Arbănaş.

„Un meci pe care ni l-am făcut singuri greu, cred că am ratat opt-nouă situaţii, ne-am bătut joc de ele, am adus foarte uşor mingea în careu… Cei de la Ezeriş au reuşit două goluri prin nişte execuţii incredibil de frumoase, şi-i felicit pe această cale, fiindcă sunt goluri rare şi foarte greu de dat. În schimb, am vorbit cu jucătorii mei când am intrat în prelungiri, le-am spus că sunt mulţumit de joc, dar nu e uşor să ai într-un meci nouă situaţii în care poţi să marchezi şi să n-o faci. Şi în meciurile amicale am avut aceeaşi problemă, dacă am fi dat gol, mai ales în prima repriză, când am avut trei sau patru situaţii, cred că era gata meciul. Nu sunt mulţumit de faptul că am jucat 120 de minute, iar în trei zile ne aşteaptă un meci foarte greu la Aurul Brad, dar suntem echipa care trebuie să producă fotbal, să joace, să înscrie şi să ne omogenizăm cât mai repede, fiindcă, din ce a fost în sezonul trecut, dacă nu mă-nşel, azi cred că doar Sima a fost în teren”, a declarat după meci şi tehnicianul reşiţean Dan Alexa.

Progresul Ezeriş: C. Birăescu, R. Dalea, N. Popescu, Marius Musteţa, M. Mărgan (min. 80, B. Dumitru) T. Kawagoe, I. Derbac, Marian Musteţa, I. Rotariu, R. Hrudei, D. Arjocan (90, L. Străin); rezerve: L. Spînu, E. Berco, R. Ishimaru, M. Călin, D. Dragomir. Antrenor, Constantin Arbănaş.

CSM Reşiţa: S. Micu, S. Rimovecz, N. Sima (91, D. Cristodulo), C. Ion, V. Munteanu, S. Velcotă (110, S. Avram), M. Drăghiceanu, C. Matiş (61, N. Mediop), N. Fota (65, I. Ciubotaru), S. Bărboianu, C. Cristea (46, I. Cioinac); rezerve: C. Zimmermann, A. Iana, A. Mura, D. Stăiculescu. Antrenor, Dan Alexa.

A arbitrat la centru Alina Peşu (Craiova), asistată la cele două linii de Daniela Constantinescu (Craiova) şi Ioan Humiţa (Armeniş)

Observator, Ion Enea (Băleşti – Gorj).

Sorin ROGOZ