0 2 minute 4 săptămâni

Președintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, a anunţat, azi, că încă o promisiune făcută cetăţenilor din judeţ s-a îndeplinit. Iată ce scrie senatorul cărăşean pe pagina sa de socializare:
„Gaz în Caraș-Severin!
Așa cum am promis, a fost semnat de către miniștrii PNL de la Ministerul Dezvoltǎrii și de la Ministerul Energiei, Adrian Ioan Veştea, respectiv Sebastian Burduja, Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin, derulate în cadrul programului inițiat de cǎtre Partidul Național Liberal – «Anghel Saligny»!
Echipa PNL din Caraș-Severin trimisǎ în Guvernul României, Daniel Surdu și Alin Muntean, este activǎ pentru implementarea eficientǎ a proiectelor finanțate prin acest program liberal.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului Nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții «Anghel Saligny», pentru județul Caraș-Severin, în perioada 2022-2028, mai jos având şi anexa care face parte integrantă din acest ordin.
Mulțumiri, Adi și Sebastian!
Felicitǎri, Dani și Alin!
Mult succes tuturor primarilor pentru demararea investițiilor în noi rețele de gaze, sau extinderea celor existente de la Reșița și Caransebeș!”.
Mădălina DOMAN