0 2 minute 2 luni

Fiecare dintre noi poartă amintirea dragă a celei sau a celui care ne-a învățat să scriem și să citim. O nostalgie cuprinde sufletul fiecărui om atunci când își amintește chipul acela minunat al omului care ne-a deschis primul catalog strigându-ne numele.
Prima notă, prima propoziție scrisă, primul fior al deslușirii cărților. Iar amintirea aceasta însoțește viața noastră ca o umbrelă de vreme rea.
Se cuvine o reverență celor care au slujit limba națională prin educarea a milioane de vlăstare, generații după generații.
Data de 5 iunie, declarată oficial Ziua Învățătorului, coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr – pedagog, teolog, traducător și inginer, întemeietorul învățământului modern românesc.
Astăzi este un bun prilej de a ne mărturisi emoția începutului în ale cifrelor, socotelilor şi primelor descoperiri didactice.
La mulţi ani, învăţătorilor noştri!
Veșnică amintire, celor plecați la îngeri!
Președinte PNL CS,
Senator Ion Marcel VELA