0 2 minute 5 luni

Caransebeşul se poate mândri cu un titlu de vicecampion naţional. Este vorba despre tânărul Casian Ivan, care a primit această distincţie sâmbătă, 9 decembrie, în cadrul Galei Campionilor 2023, organizată la Poiana Braşov de Federaţia Română de Motociclism, el participând la Endurocross – Clasa B Moto Expert.

Casian Ivan are 16 ani şi este elev în clasa a X-a la Liceul Tehnologic „Max Ausnit” din Caransebeş. A început să practice acest sport de la vârsta de 10 ani, iar în prezent este legitimat la Quad Club Timişoara.

Concursul Naţional Intern Român a cuprins anul acesta nouă etape, din care Casian Ivan a câştigat una, tot o dată s-a clasat pe locul II, iar în trei dintre ele a ocupat locul III.

De menţionat că, anul trecut, el a reuşit performanţa să se claseze pe locul I la General, devenind astfel cel mai tânăr campion naţional de Enduro Cross din toate timpurile.

În paralel, Casian Ivan practică şi ciclismul Enduro, însă nu la nivel competiţional. Se pare că el a moştenit pasiunea pentru acest sport de la tatăl său, Cătălin Ivan.

Sorin ROGOZ