0 2 minute 5 luni

Într-o recentă conferinţă de presă, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, şi city-managerul municipiului, Florin Bogdea, au vorbit despre proiectul de punere în valoare a ruinelor Bisericii medievale din centrul oraşului.

Astfel, după un număr de şase licitaţii consecutive, întinse pe parcursul a mai mult de trei ani, s-a reuşit stabilirea unui câştigător pentru lucrările de conservare şi amenajare a acestor ruine, Felix Borcean semnând contractul cu firma timişoreană în ultimele zile ale lunii iunie.

„Societatea s-a ocupat şi de centrul civic al Timişoarei, deci are experienţă, pare serioasă, şi, prin contract, au 18 luni la dispoziţie, dar ei ne-au promis că lucrarea va fi finalizată în 12 luni. Nu este vorba despre acel proiect futurist mai vechi, cu acoperiş, în momentul de faţă, după avizul primit de la Direcţia pentru cultură, costurile proiectului iniţial s-au diminuat, de la 4 milioane de lei am ajuns la 1,3 milioane de lei, dar aşa s-a dorit, să nu fie foarte invaziv”, a spus Felix Borcean.

Aşadar, conform noului proiect, interiorul Bisericii medievale va fi placat cu travertin, predominând lemnul şi piatra, iluminatul va fi discret şi va exista un lift pentru persoanele cu dizabilităţi. În exterior vor exista plăcuţe cu un istoric al acestor ruine, totul urmând să aibă un aspect mai îngrijit, demn de centrul unui oraş.

Bogdan NAUM