0 2 minute o lună

Tânăra Ylona Maria Turcas, care a trăit câţiva ani la Caransebeş, părinţii ei fiind angajaţi la Primăria municipiului, s-a mutat împreună cu aceştia în Belgia, în Regiunea Capitalei Bruxelles.

Recent, ea a hotărât să se înscrie la concursul „Top Model Belgium Kids”, anunţând acest lucru pa pagina ei de Facebook.

„Pentru cei care nu mă știți deja de pe Facebook, sau din realitate, eu sunt Ylona. Am 7 ani și de mică îmi place să pozez. La 1 an și 7 luni am câștigat primul meu concurs online. Iar acum m-am înscris în Belgia, unde locuiesc de 1 an, pentru a participa la «Top Model Belgium Kids»”.

Zilele trecute a avut loc prima ședință foto oficială „Top Model Belgium Kids Academy 2022”, dar, conform regulamentului, nu pot fi publicate fotografii nici din cadrul ședinței, nici cu ținutele purtate. Pentru Ylona, adevărată aventură va începe din 20 noiembrie, când vor debuta repetițiile pe scenă.

Sonia BERGER