0 2 minute 2 ani

Medicul specialist în chirurgie toracică Brândușa Laitin a dat miercuri o veste bună unui pacient cu probleme la plămâni, în urma unei investigații de bronhoscopie făcute în premieră. Aparatul medical a fost donat Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş de către Clubul Rotary în urmă cu 3 ani, însă era nevoie de un specialist care să-l poată folosi.

„Am efectuat miercuri, 4 mai, pentru prima dată o investigație non-invazivă cu bronhoscopul, unui pacient de 53 de ani, sub anestezie locală, pentru a vizualiza arborele traheo-bronșic. Pacientul a fost trimis de medicul specialist pneumolog care, în urma investigației de imagistică, a observat câteva pete pe plămân. Investigația arată dacă apar modificări la nivelul mucoasei bronșice, pacientul acesta fiind un caz fericit, fără formațiuni tumorale și fără secreții mucopurulente”, a declarat medicul specialist Brândușa Laitin.

Medicul a terminat rezidențiatul la Timișoara, iar după doi ani de muncă pe perioada pandemiei la Caransebeș s-a specializat și în competența de bronhoscopie, la București.

Bianca METEŞ