0 1 minut 9 luni

Şedinţa Consiliului Local Caransebeş de la sfârşitul lunii martie a început într-un mod mai puţin obişnuit. Aflat pentru ultima oară în acest mandat în calitatea de preşedinte de şedinţă, decanul de vârstă al aleşilor municipali, Valentin Dascălu, a dorit ca întrunirea să debuteze cu intonarea primei strofe a Imnului Caransebeşului.
„Muzica imnului a fost compusă de Antoniu Sequens, pe versurile învăţătorului Gheorghe Bălteanu, el fiind aprobat în şedinţa din iunie 2003 a Consiliului Local Caransebeş, în aceeaşi perioadă fiind adoptată şi Stema municipiului. Înregistrarea pe care o ascultăm astăzi a fost făcută de Corul Facultăţii de Teologie din Timişoara, dirijor Nicolae Belean”, le-a spus Valentin Dascălu consilierilor prezenţi la şedinţa din data de 28 martie. (C. Vlad)