0 2 minute 1 an

În urmă cu puţin timp, pe DN 6, la ieşire din localitatea Armeniş spre Teregova s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism. La faţa locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD. La intervenție s-a deplasat și elicopterul SMURD Caransebeș și un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Echipajele ajunse la fața locului au găsit două victime, dintre care una încarcerată, conștientă, ne-a informat Anca Balint, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Victima încarcerată, de sex masculin, a fost extrasă, evaluată la fața locului și transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş de către echipajul Ambulanţei, iar femeia a fost preluată de către elicopterul SMURD şi transportată la aceeaşi unitate medicală. (Foto: ISU Semenic, DRDP Timişoara)

Bogdan NAUM