0 2 minute 1 an

Aseară, la ora 20.45, pe DN 6, între Armeniş şi Teregova a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren intrând frontal într-un autoturism.

La faţa locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin.

După primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 36 de ani, din Târgu Jiu, conducea un autocamion din direcția Caransebeș către Orșova, în afara localității Armeniș, la Km 426, în condiții de carosabil umed și curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Caransebeș. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 55 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatele fiind zero. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, ne-au informat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

Circulaţia în zonă a fost închisă timp de câteva ore. (Foto: DRDP Timişoara)

Bogdan NAUM