0 5 minute 4 săptămâni

Miercuri şi joi, 21 şi 22 august, pe esplanada Căminului Cultural din Maciova, comuna Constantin Daicoviciu, a avut loc prima ediţie a Festivalului-Concurs „Nicu Anghel Ministeru”, manifestare care s-a adresat tinerilor interpreți de muzică populară cu vârsta cuprinsă între 14 şi 26 de ani şi al cărui scop a fost atât promovarea tinerelor talente, cât și descoperirea altora, la nivel național.
Festivalul a debutat cu o conferinţă de presă la care au luat parte directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Dan Mirea, primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș, prof. Gheorghe Țunea, coregrafii Ioan Ghiaur şi Trandafir Corneanu, precum și reprezentanta Primăriei, Cristina Nicoleta Dedar.
„Este o zi mare pentru comuna noastră. Imediat după alegerea mea, în 2008, în funcția de primar al comunei Constantin Daicoviciu, am căutat să găsesc soluții pentru ca operele marilor valori din comuna noastră să dăinuie. Astfel, această stradă pe care a copilărit și a crescut și unde a învățat să cânte încă de la frageda vârstă de 7 ani Nicu Anghel Ministeru am denumit-o Strada Muzicanților. Numele lui Nicu Anghel Ministeru ne-a adus fală, reclamă, mândrie, satului nostru și comunei noastre. Ne bucurăm că, iată, putem organiza această primă ediție a Festivalului Național de Folclor «Nicu Anghel Ministeru» și îi așteptăm în aceste zile pe toți cei care vor să fie alături de cântecul pe care artistul omagiat l-a iubit nespus“.
Concursul, la care au participat 30 de tineri din judeţele Timiş, Bihor, Gorj, Dolj şi Caraş-Severin, s-a desfăşurat pe două secțiuni – instrumentală şi vocală, tinerii înscriși interpretând două piese din zona pe care au reprezentat-o, o doină sau baladă (fără acompaniament) şi o piesă ritmată (cu acompaniament).
În prima zi, după o slujbă de pomenire a celui omagiat, la care au luat parte, ca invitaţi, prefectul judeţului, Ioan Dragomir, deputatul Silviu Hurduzeu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Marius Isac, a evoluat Ansamblul „Muguraşii” din Constantin Daicoviciu, după care s-a desfăşurat concursul, la finalul căruia îndrăgita solistă de muzică populară bănățeană Ramona Vița, acompaniată de Orchestra Profesionistă „Virtuozii Semenicului”, trebuia să susţină un recital extraordinar, însă, din cauza vremii nefavorabile, spectacolul nu a mai avut loc.
Gala laureaților a avut loc joi-seara şi a fost urmată de recitalul lui Alin Olan, acompaniat de formaţia sa şi de fiul său, Dani Olan, la final o parte a celor prezenţi la eveniment încingând o horă.
Juriul, alcătuit din prof. Gheorghe Ţunea – preşedinte, şi prof. dr. Marius Cîrnu, prof. Carmen Popovici Dumbravă, prof. Carmen Biruescu şi Constantin Moise, managerul la Școlii Populare de Artă „Ion Românu” din Reșița – membri, a acordat următoarele premii: Marele Premiu – Trofeul Festivalului, Daniel Olan, la Secţiunea instrumentişti, şi Crişan David, la Solişti vocali; la secţiunea Instrumentişti, locul I Eduard Boluţiu, locul II Adelin Popa, locul III Patrick Sporea; Menţiune I Adrian Radu, Menţiune II Marius Blidariu, Menţiune III Petru Cârpaci; la Solişti vocali, locul I Daria Cojocariu, locul II Diana Tise, locul III Petrişor Terilian; Premiul CJCPCT Alisa Constantin, Premiul special de autenticitate Cosmina Hârşovescu, Premiul tinereţii Octavian Duruţ, Premiul de popularitate Denisa Bârlădeanu.
Prezentarea a fost asigurată de Andrada Samoilă.
Organizatorii Festivalului-Concurs „Nicu Anghel Ministeru” au fost Primăria și Consiliul Local al comunei Constantin Daicoviciu şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin.
Sonia BERGER
Foto: Consiliul Judeţean Caraş-Severin
Doru CĂLINA
Vasile NEAMŢU