0 2 minute 2 ani

În ultimele zile, i-am ţinut la curent pe cititorii noştri cu aspecte legate de desfăşurarea Festivalului TAKE OFF de pe Aeroportul Caransebeş, care va începe astăzi şi se va încheia duminică şi în cadrul căruia pe cele două scene vor evolua, printre alţii, Delia, Alina Eremia, Viţa de vie, RUA, Maximilian, Coma sau Killa Fonic.

Iată că reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin ne-au informat că, în această perioadă, instituţia, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin (Biroul Siguranță Școlară, Biroul Analiză și Prevenire a Criminalități, Serviciul Rutier) desfăşoară activități de informare, sensibilizare și conștientizare a populației generale cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri, cu mesajulDistrează-te la festival, dar ai grijă de tine! Noi suntem aici să te ajutăm să ajungi acasă în siguranță!”.

Totodată, participanții la festival vor putea încerca „ochelarii de droguri”, care simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanşate de consumul de droguri, precum şi „ochelarii de alcool”, ce simulează o intoxicaţie cu alcool.

Alături de reprezentanţii acestui Centru, pe întreg parcursul festivalului vor fi prezente pe aeroport şi cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin şi Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, care vor proteja siguranţa participanţilor la această manifestare.

Mădălina DOMAN